UTE

UTE

Teatrul Bulandra este membru al Uniunii Teatrelor din Europa.

Uniunea Teatrelor din Europa este o asociaţie fondată în martie 1990 la iniţiativa regizorului Giorgio Strehler. Obiectivul său este de a contribui la construcţia Uniunii Europene prin cultură şi teatru, de a dezvolta acţiuni culturale comune care să depăşească barierele lingvistice în favoarea unui teatru artistic, considerat instrumentul ce uneşte cultura şi duce la fraternitatea între popoare.

Uniunea încurajează producţiile şi coproducţiile, schimburile de experienţă între teatre, respectând identitatea şi tradiţiile culturale ale fiecăruia.

Dacă la început UTE avea şapte membri, acum sunt membre 19 dintre cele mai importante teatre europene.

În fiecare an Uniunea organizează un festival care prezintă producţiile teatrelor membre, găzduit de unul dintre ele.

De asemenea uniunea organizează ateliere pentru tineri actori, regizori şi scenografi, expoziţii, colocvii internaţionale.

(Sursa: www.ute-net.org, Traducerea: Sergiu Cazan)

Teatrele membre ale UTE sunt:

  • PiccoloTeatro - Teatro d'Europa - Milano, Italia- www.piccoloteatro.org
  • Teatrul Bulandra - Bucureşti, România - www.bulandra.ro
  • Teatro di Roma, Rome Italy www.teatrodiroma.net
  • Teatrul Naţional al Greciei de Nord - Salonic, Grecia - www.ntng.gr
  • Teatro Nacional Sao Joao, Porto www.tnsj.pt
  • Teatrul Dramatic Iugoslav din Belgrad / Jugoslovensko dramsko pozoriste www.jdp.co.yu
  • Teatrul National Habimah, Tel Aviv www.habima.co.il
  • Teatrul Maghiar de Stat Cluj www.huntheater.ro
  • Teatrul National din Praga, Cehia www.narodni-divadlo.cz
  • Teatrul National din Grece, Athens, Grece www.n-t.gr
  • Maly Teatr - Sankt-Petersburg, Rusia www.maly.ru
  • Sfumato Theatre, Sofia, Bulgaria http://sfumato.info
  • National Theatre of Oslo, Norway www.nationaltheatret.no
  • Schauspielhaus Bochum, Germany www.schauspielhausbochum.de
  • Schauspiel Stuttgart, Germany www.schauspiel-stuttgart.de
  • Comédie de Reims, France www.lacomediedereims.fr
  • National Theatre of Luxembourg, Luxembourg www.ntl.lu
  • Vígszínhás, Budapest, Hungary http://vigszinhaz.hu/en/
  • Volkstheater Wien, Austria www.volkstheater.at

Membri individuali :

  • Csaba Antal
  • Volker Canaris
  • Tadeusz Bradecki
  • Lluís Homar
  • Viktor Arditti
  • Silviu Purcarete
  • André Wilms
  • Declan Donnellan
  • Elie Malka
  • Giorgio Ursini

Membri de onoare :

Jack Lang, Tamás Ascher, Andrzej Wajda, Roger Planchon , Robert Sturua , Otomar Krejca