CAROUSEL

TEATRUL BULANDRA PREZINTĂ UN NOU SPECTACOL

SEMNAT ANDREI ŞERBAN

CAROUSEL

Adaptare de Andrei Şerban şi Daniela Dima după piesa LILIOM de Ferenc Molnar şi filmul cu acelaşi titlu de Fritz Lang

Data premierei: 17, 18 octombrie 2015

Durata spectacolului: 2h30 cu pauză (20.30)

 

Distribuţie:

Liliom VLAD IVANOV
Iulia ALEXANDRA FASOLA / ANA ULARU
Doamna Muskat, Comisarul RODICA LAZAR / MARIA OBRETIN
Albert, Ştefan Kadar CĂTĂLIN BABLIUC
Maria ANA COVALCIUC / SILVANA NEGRUŢIU
Wolf Beifeld, Inspectorul, Linzmann RADU IACOBAN
Mătuşa Fotografă, Dr. Reich MIRELA GOREA
Luiza, Ascuţitorul de Cuţite, un Poliţist din Cer ADELA BENGESCU
Hozlinger, Poliţist pe pământ şi în cer,
Strungarul
ŞERBAN GOMOI
Nepoata Fotografei, Poliţist din Cer ANDRADA CORLAT / SIMONA POP
   

 

Direcţia de scenă: ANDREI ŞERBAN

Decor: arh. OCTAVIAN NECULAI

Costume: LIA MANŢOC

Acompaniament muzical, compus şi interpretat de RAUL KUSAK

 

Dramaturg şi regizor asociat: DANIELA DIMA

Lumini: ALEXANDRU DARIE şi ANDREI ŞERBAN

Coregrafia cântecelor : ARCADIE RUSU

Fotografii: MIHAELA MARIN

Grafică: arh. OCTAVIAN NECULAI

 

Asistent regie: CRISTINA BILCIU

Asistent secund: RĂZVANA CERNAT

Asistent decor: VLADIMIR IUGANU

Asistent costume: NICOLETA CÂRNU

Efecte de magie: MARIUS DRĂGUŞ

Andrei Şerban: Convingerea mea e că teatrul oferă posibilitatea să avem o experiență comună cu spectatorii din care să ieșim cu toții împrospătați, hrăniți cu impresii pe care fiecare le asimilează în felul său.  Văd teatrul ca pe o aventură care include toate aspectele vieții, de la simplul divertisment la supranatural, de la gestul cotidian la invizibilul care devine transparent. Când privim știrile la televizor sau pe net, ne umplem de frustrare ori de   confuzie, de furie sau teamă, dar la teatru avem uneori șansa de a depăși aceste stări și de a ieși de acolo mai curajoși, mai puternici și încrezători că putem face față vieții. Îmi amintesc de acest lucru ( pe care l-am auzit des de la Peter Brook), de câte ori încep un nou spectacol.

Musicalul nostru original, Car(o)usel, bazat în primul rând pe piesa Liliom, scrisă la Budapesta în 1909 de Ferenc Molnar, ar putea fi văzut ca politic incorect dintr-o perspectivă feministă. Cum poate Iulia să considere palma primită de la Liliom ca pe o mângâiere și să-l iubească demn și în tăcere?! Molnar, ca orice autor bun, nu își impune propria lui viziune asupra lumii. În piesă sunt puncte de vedere diferite, uneori contradictorii: ele reflectă realitatea vieții însăși, filtrată prin personajele piesei. Molnar a învățat de la Shakespeare să facă teatru cu o libertate absolută. El știe să treacă de la un moment tragic, dureros și profund la o glumă piperată, de la satira socială plină de sarcasm și ironie la lirism și dragoste pasională, de la expresia grosolană la una de o sensibilitate fină, de la aluzii sexuale la mister și metafizică. Personajele se află cu adevărat între pământ și cer, împinse de circumstanțe să găsească forța vitală pentru a trăi conform ideii lor de respect și demnitate umană, iar umorul le salvează mereu în fața tristeții, disperării și negativității. E remarcabilă transcendența acestor ființe marginalizate din motive sociale, economice, culturale. Deși sunt împinse la periferia lumii, acolo unde nu există nici educație, nici protecție, unde nicio realizare nu pare posibilă —  în consecință, limbajul lor este atât de primitiv și de rudimentar încât nici nu reușesc să-și exprime sentimentele —  totuși chiar acolo o poveste de dragoste adevărată și pură poate să se înfiripe și asta exprimă credința autorului că miracolul uman e oricând posibil. Liliom reacționează des prin acte paradoxale, care aparent contrazic ceea ce simte sau ce gândește. Exemplul major: când nu se simte la înălțimea dragostei pe care i-o oferă Iulia, în loc s-o mângâie, o lovește. Dar Molnar ne face să intuim în acest punct delicat că mâna care lovește, ar vrea de fapt să mângâie. Intenția mea dintodeauna de a nu deveni “prizonier” al unui stil rigid de a face teatru m-a împins spre a căuta inspirație și în alte medii în care a fost transpusă piesa lui Molnar. Împreună cu Daniela Dima, colaboratoarea mea constantă, am făcut o adaptare pornind nu doar de la piesă, ci și de la filmul cu același titlu al lui Fritz Lang și, într-o mică măsură, de la acela al lui Richard Borzage (mai puțin cunoscut și împlinit), creând în final o formă nouă, în care deseori personajele se exprimă prin cântec și dans, dar total diferită de celebrul musical Carousel de pe Broadway, care a transportat povestea lui Molnar într-o feerie pur americană. În filmul lui Lang, Antonin Artaud juca un misterios Ascuțitor de cuțite, personaj pe care l-am preluat. Scenariul nostru contrabalansează duritatea subiectului cu o tramă aparent ușoară, fluidă, cu accente naive, incluzând șlagăre italienești cu iz fermecător și lejer, care comunică în același timp o tristețe, o melancolie și chiar o suferință care nu e specifică unei colectivităti, ci universal valabilă. Trupa cu care am creat spectacolul e formată în jurul unui nucleu cu care am lucrat constant în ultimul timp, avându-l în centru pe prietenul meu Vlad Ivanov. Colaborarea cu acest grup special e o adevărată bucurie, pentru că s-a creat o formă de telepatie colectivă care corespunde ideii că teatrul e un organism viu şi complex, în care respirăm și acționăm interdependent.

Car(o)usel e, dupa Lear-a, Ivanov si Omul cel Bun din Seciuan, al patrulea spectacol pe care îl realizez pe scenele Teatrului Bulandra, la invitația generoasă a lui Ducu Darie, care de peste un deceniu e responsabil, într-un mod dinamic și creativ, de înnoirea și revitalizarea, atât de necesare oricărei instituții de artă. Mă bucur și am emoții să revin iarăși aici, în Sala Izvor, după aproape o jumatate de secol de la debutul meu cu Iulius Cezar.  Puntea “istorică” peste spectatori, inspirată din teatrul kabuki, construită pe vremuri de Liviu Ciulei special pentru scandalosul meu spectacol de debut cu Cezar în stil japonez, a fost acum reinstalată,  de arhitect Puiu Neculai pentru noul spectacol, ca un omagiu adus in memoriam lui Ciulei, cel care a avut încrederea să mă invite să regizez la celebrul Teatru Bulandra pe când eram încă student. Actul teatral e prin definiție viu. Cred că venim la teatru ca să fim atinși. Pentru a intra în contact cu o altă realitate. Prezența umană se deschide spre altceva, o altă dimensiune; în anumite momente de grație, când suntem cu adevărat implicați,  putem simți în mod concret acel curent invizibil care ne traversează. Pentru câteva clipe nu mai suntem dezbinați; nu ne mai simțim singuri. Bun venit la CAR(O)USEL !

Cronici:

Carousel, cea mai importantă premieră a Bulandrei din stagiunea care tocmai se încheie, e genul de piesă capabilă ca, la fiecare vizionare, să ducă spectatorul pe un alt drum. Ajutat de o distribuţie nevizitată de demonul blazării şi jucându-se cu un text generos, pe care el însuşi l-a compendiat din multiple surse, Andrei Şerban a construit un spectacol plin de tristeţe şi veselie, de seriozitate şi burlesc, de lirism şi ironie. Mihai Brezeanu

 

În premierele teatrelor bucureștene din această toamnă, destui regizori influenți și actori mari, dar și muzica, elementele de scenografie sau luminile au confiscat, pe rând ori concomitent, spectacolul. Musicalul „Car(o)usel”, pus în scenă la Teatrul Bulandra de Andrei Șerban după piesa „Liliom” a lui Ferenc Molnar și filmul omonim al lui Fritz Lang, confiscă stagiunea. Horia Ghibuțiu

Liliom moare. Liliom ajunge dincolo. Se aşază la coadă. Află ce e de făcut. Primeşte învoire să revină pe pământ. O zi. O dată. Pentru a îndrepta. Ce se mai poate îndreptă după o viaţă ratată. Şi Liliom ratează iar. Mihai Brezeanu

Carousel este un omagiu tandru şi tragic adus paiaţelor care se ascund în spatele fiecărui personaj şi, nu în ultimul rând, în spatele fiecărui spectator.  Fie că este vorba despre actorul-paiaţă, cel a cărui artă se dizolvă şi renaşte perpetuu la intersecţia dintre derizoriu şi sublim, despre femeile care, indiferent de profil şi statut, se lasă transformate în paiaţe prin predarea totală în faţa iubirii şi dorinţei sau despre destinele ratate ale unor hoinari absoluţi, montarea celebrează prin toţi aceşti pagliacci iluzia ca realitate alternativă şi ca şansă la purificare. Punând în mişcare sute de efecte şi strategii ale spectaculosului, Carousel ne aminteşte, timp de trei ore, cât de superficială şi deopotrivă abisală este aspiraţia care ne poartă către teatru. Beatrice Lăpădat

E un ”superpoem” această piesă, e ceva care m-a întregit parcă și m-a transportat într-o dimensiune pe care o văd numai în meditații, în acele momente în care ființa se trezește spontan și de la sine în tărâmurile interioare, în care dispar granițele dintre fizic și non fizic, în care timpul și spațiul nu mai au consistență, iar ființa e cuprinsă de grație și liberă de materialitate. (Maria Timuc)

Nu ştiu cum aş putea vorbi sau scrie despre energia investită de atâţia oameni pentru ca eu, spectatoarea deja flămândă şi însetată emoţional, să fiu mişcată cu ceva, să fiu modificată într-un fel, să plec mai uşoară sufleteşte din sala de teatru şi să am capacitatea de a recrea măcar pentru o clipă mirajul pe care eu l-am trăit toate aceste zile la Bulandra. (Judy Florescu)

Spectacolul începe chiar de la intrarea în holul sălii "Liviu Ciulei" de la Teatrul Bulandra. O atmosferă de bâlci, în scenografia lui Octavian Neculai, cântece italieneşti şi franţuzeşti interpretate live (muzica lui Raul Kusak, pe care îl putem vedea ulterior şi la pian). Canţonetele vesele te învăluie, publicul cântă, dansează şi face poze alături de actori, printre căluţi, baloane colorate, lumini stroboscopice. Femei frumoase, în rochii de cabaret (costume Lia Manţoc). Vlad Ivanov, în rol de clovn, cu buze roşii şi chip de mască alb, se întrece pe sine încă o dată. Rodica Lazăr, madame Muscat, stăpână a Caruselului, este o veritabilă "femme fatale". Alexandra Fasolă interpretează candoarea şi hotărârea unei fete, care-şi asumă cu încăpăţânare iubirea până la capăt. (Simona Chiţan)

La Car(o)usel, feeria multi-coloră începe din foaier, continuă printre rândurile de spectatori, explodează pe scenă. Tablou după tablou, în ritmul Şerban, Neculai desenează piesa, filmul, (cap)o(do)pera. Şi pentru ca vocile formidabilului trio central Fasolă - Ivanov - Obretin, lângă vocile excelentului trio secund Babliuc - Negruţiu - Iacoban, să urce până în adâncurile fiecăruia dintre spectatori, au fost inventate viu-muzicile lui Kusak, dansurile lui Rusu şi luminile (de sală, de avanscenă, de adâncuri; difuze ori focalizate) lui Darie & Şerban. Mihai Brezeanu

Montarea lui Andrei Șerban este o adevărată desfășurare de forțe, de la conceptul de lumini, ingenios puse în slujba sugestiei regizorale – rezolvând situații de schimbare a spațiului sau timpului în aceeași secvență ori urmărind actorii cu halouri imitând spectacolele de music-hall de pe Broadway – până la muzica interpretată live, cu acompaniament, de actorii de pe scenă, și inserturile cinematografice proiectate pe ecranul din spatele scenei. Sabina Bălan

Spectacolul e o metafora frumoasa despre greselile pe care le facem din ego si pe care daca avem noroc le putem repara peste timp, iar montarea (nu vreau sa povestesc nimic din ce e, de fapt, in sala de spectacol) aseaza spectatorul in lumea propriilor greseli. Si-o face intr-o forma aparent amuzanta, pe cintec, ca intr-un musical, utilinzind multe dintre mijloacele moderne ale spectacolului de orice fel. Cristina Bazavan

Şi pentru ca totul să fie perfect, spectacolul mai are atuul unor superbe melodii, cele mai multe italieneşti, altele franţuzeşti, altele de pe alte meridiane cântate live de actori. Care cu toţii ne transmit energie şi ne împărtăşesc bucuria lor de a juca într-un spectacol de excepţie. Un spectacol fabulos. O fac în aşa fel încât bucuria lor devine a noastră. Mircea Morariu

Comentariile despre “Carusel” se pot rezuma și la un singur cuvânt – “magie” pentru că echipa de realizatori ai spectacolului întreprind un autentic exemplu de ce presupune inovația teatrală astăzi. Ileana Lucaciu
 

Vizual, „Liliom“-ul lui Şerban este de o mare bogăţie şi spectaculozitate, asigurând momente de teatru intens, care-ţi taie respiraţia. Soluţiile regizorale sunt de o extremă ingeniozitate, în scenografia la rândul ei inventivă a arhitectului Octavian Neculai: un carusel de bâlci care se învârte continuu dezvăluind noi faţete ale poveştii, metaforă a caruselului existenţial care este viaţa. Doar pentru apariţia personajului straniu al Ascuţitorului de Cuţite (Adela Bengescu), preluat din filmul lui Lang (unde era interpretat de Antonin Artaud), „îngerul păzitor“ al eroului (evident, şi acesta îşi ratează misiunea), şi merită să vedeţi acest spectacol. Doinel Tronaru

Car(o)usel este un spectacol de muzică şi lumini ce depăşeşte spaţiul unei săli de teatru. Viziunea lui Andrei Şerban reuşeşte să te introducă imediat în atmosfera unei fantezii în care visarea, circul şi costumele de epocă, dar şi culorile unei feerii transformate într-un parc de distracţii interbelic te întâmpină şi te acaparează încă de la intrarea în Teatrul Bulandra. Urci pe un pod de lemn colorat, asculţi cântecele vesele şi chemările galante ale unui animator de carusel interpretat de Vlad Ivanov şi eşti invitat chiar de actorii iviţi printre spectatorii din foaier să intri în universul carnavalesc. Abia după ce asişti la micul spectacol din foaier pentru a te simţi la rândul tău un copil mare, ce abia aşteaptă să se suie pe căluţii din carusel, eşti invitat în sala de spectacole. Adriana Gionea

Andrei Șerban propune o poveste fabuloasă despre dragoste și mecanismele ei neînțelese și de neînțeles. Și un spectacol complex, foarte puternic, viu, construit impecabil, care are ca scop evident să placă publicului. Oricărui tip de public. Iar asta e din ce în ce mai rar în teatrul nostru, atât de preocupat de propriile obsesii, încât uită adesea că scopul principal este să umple sălile, confundând adesea o sală goală sau o sală din care publicul iese cu un așa-zis experiment reușit, desigur, doar pentru inițiați… Monica Andronescu

Spectacolul lui Andrei Şerban (realizat în remarcabilă măsură cu sprijinul unor profesionişti de top: Alexandru Darie – light design, Raul Kusak – muzica, Lia Manţoc – costume, Octavian Neculai – scenografia) reprezintă o parabolă a lumii ca bâlci, un theatrum mundi în care ridicolul şi sublimul aproape că se suprapun, o producţie cu un puternic impact şi forţă de transfigurare care vorbeşte mai ales despre fragilitate. Razvana Niţă

Teatrul poate să zguduie munţii sub care credeai că-ţi ascunzi tainele pe vecie. „Mâna care te-a lovit ar vrea de fapt să te mângâie“ – auzi replica asta în spectacol şi ţi se pune un nod în gât. Nu vrei să-ţi aminteşti. Liliom a lovit-o pe femeia care-l iubeşte. Liliom te-a ghicit. Parcă te simţi prins într-o capcană, personajele piesei au conspirat cu actorii, care te-au vrăjit în foaier, apoi te-au condus în sală, ca să recunoşti, să înduri, să te spovedeşti, să-ţi ceri iertare şi să plângi. Şi să-i aplauzi. Petre Barbu

1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
32
33
34
35
36
37
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
48
49
50
51
52
53
54
55
56
01/56 
start stop bwd fwd


Citeste mai mult: adev.ro/nr2f6j

Textul te poartă spre problematica morţii. Râsul ţi se îneacă în lacrimi... A iubi şi a nu iubi, a-ţi ispăşi încăpăţânarea şi orgoliul în Purgatoriu timp de 16 ani, a recunoaşte că iubeşti, a fi părăsită, deşi iubeşti, a purta copilul celui pe care-l iubeşti şi trebuie să-l îngropi... Dramele unor femei, pe care nici bogăţia, nici sărăcia nu le ajută în disperarea lor de a-l pierde pe acelaşi bărbat iubit, cântecul lor sfâşietor în faţa morţii, inocenţa unei fetiţe care-şi caută tatăl în amintirile celor din jur, toate pe fondul unor melodii sensibile din repertoriul italienesc.

Citeste mai mult: adev.ro/nr2f6j