ÎNGROPAŢI-MĂ PE DUPĂ PLINTĂ

01

ÎNGROPAŢI-MĂ PE DUPĂ PLINTĂ
dramatizarea de Yuri Kordonsky după romanul omonim de Pavel Sanaev

traducerea Maşa Dinescu

 


 

01
02
03
04
05
06
07
08
09
10
11
12
13
14
15
spectacol (10)
spectacol (13)
spectacol (14)
spectacol (17)
spectacol (19)
spectacol (21)
spectacol (23)
spectacol (25)
spectacol (29)
spectacol (31)
spectacol (42)
spectacol (45)
spectacol (46)
spectacol (47)
spectacol (5)
spectacol (50)
spectacol (57)
spectacol (63)
spectacol (70)
spectacol (72)
spectacol (8)
spectacol (9)
01/37 
start stop bwd fwd
Saşa Saveliev, un băieţel de 9 ani Marian Râlea
Bunica Mariana Mihuţ
Bunicul Claudiu Stănescu
Mama Andreea Bibiri
Tolea, piticul vampir Vlad Oancea
Leoşa, vecinul Valentin Popescu
Tonea, asistenta Profira Serafim
Alte personaje Taisia Orjehovschi /Sorin Flutur /Valdimir Purdel /Andrei Huţuleac

 

Data premierei: 14 Ianuarie 2011

Durata spectacolului: 3h cu pauză (20.30)

 

Regia: Yuri Kordonsky

Scenografia: Nina Brumuşilă

Light design: John Carr

Muzică şi sound design: George Marcu

Translator: Taisia Orjehovschi

 

Un spectacol de o poezie şi de o duritate extreme, în acelaşi timp. Un spectacol care îi este dedicat Marianei Mihuţ, regizorul Yuriy Kordonskiy recunoscând că a dramatizat romanul lui Pavel Sanaev (publicat în 2003 în Rusia) având-o pe actriţă în minte.
Spectacolul e un tur de forţă pentru actriţa care, timp de aproape patru ore, magnetizează, ipostaziind scene de o dificultate extremă, cu fluctuaţii ale stărilor afective, de la monologuri la ţipete şi furii răscolitoare, de la frângeri de aduceri-aminte la prăbuşiri pe o margine de lacrimă. Simona Chitan

Spectacolul lui Kordonski e perfect. Am fost un spectator fericit şi copleşit de durere în acelaşi timp, care a avut lacrimi în ochi la finalul în care şi minunaţii Mariana Mihuţ şi Marian Râlea aproape plângeau. Catalina Miciu

Ce m-a atras în mod deosebit la ”Îngropaţi-mă…” este contrucţia spectacolului. Totul se naşte sub ochii tăi: decorul, subiectul, dragostea, boala, dorul, violenţa, reproşul, blestemul. Intri în atmosferă exact aşa cum ai intra într-o casă în care gazdele (ruşi, de bună seamă), luate prin surprindere de vizită, încep să-ţi aştearnă dinainte tot ce au mai bun prin gospodărie. Frigul şi ninsoarea lăsate în stradă se topesc câte puţin la dogoarea suferinţei din interior, care pare să nu se termine decât atunci când viaţa însăşi se duce. Moralitate! Cristina Bălan

 

Îngropați-mă pe după plintă dePavel Sanaev,în regia lui Yuri Kordonsky, de la Teatrul Bulandra,are unul dintre cele mai frumoase începuturi pe care mi-a fost dat să le văd. Iar finalul se va așterne nu mai puțin fermecător peste poveste. Teatrul Bulandra își certifică - oare pentru a cîta oară în ultimii cincizeci de ani? -, actoria de mare calitate. Cristina Rusiecki

Yuri Kordonski a găsit inspirat cheia potrivită a TEATRALITĂȚII PERFECTE expusă scenic printr-o distribuție de excepție, susținută de scenografia captivantă a Ninei Brumușilă, de John Carr – lighting design și George Marcu - muzica originală și sound design.
Yuri Kordonsky creează vizualizări ale situațiilor detașate de orice convenție obișnuită. Originalitatea este un cuvânt banal pentru regia sa. Regizorul nu apelează în nici o scenă la efecte stridente, tratarea teatrală are întodeauna motivare solidă prin cuvânt.
Teatralizat fără efecte derizorii pe drumul practicat de marii regizori ai “ realismului magic “, spectacolul degajă emoție, provoacă la râs și lacrimă, dar și la gând interior. Este un spectacol de “ teatru adevărat “ apropiat de sufletul oricui, ce TREBUIE VIZIONAT stârnind forță pentru ziua de mâine, prin buna dispoziție , dar și lacrima emoției.
Ileana Lucaciu

Spectacolul lui Kordonsky pro­voa­că emoţii puternice pe parcursul acţiunii, în aşa fel încât la final sim­ţu­rile pot ajunge chiar imobilizate. Într-un decor sugestiv şi impresio­nant, care se construieşte în scenă, pe măsura derulării întâmplărilor reale sau imaginare, ni se spune o poveste despre dragoste şi ură, despre umilire şi durere sufletească, despre iertare şi tandreţe, despre neuitare. Noua creaţie a lui Kordonski, care îmbină un text plin de poezie şi vise cu o inspirată scenografie semnată de Nina Brumuşilă, este un mare succes teatral la acest început de an.
Maria Sârbu

(…)trebuie să mergeţi la Teatrul Bulandra din Bucureşti, la sala Izvor, de pe cheiul Dîmboviţei. Acolo, veţi putea vedea cum un regizor, de o vibraţie cu totul specială, a făcut un spectacol tulburător despre iubire. Şi despre iertare.
Un spectacol profund, care forează în interiorul tainic şi tăinuit al fiecăruia. Un spectacol care ne arată, secundă de secundă, ce este iubirea unui regizor faţă de actor şi cum creatorul se inventează la tot pasul ca cei de pe scenă să-i simtă tandreţea şi dăruirea.
Poţi să duci povestea numai dacă ştii să iubeşti şi dacă ştii să ierţi. Asta mi-a adus aminte Yura Kordonsky şi echipa lui. Marina Constantinescu

 

Spectacolul are avantajul unor partituri actoricești excepționale, interpretate cu o imensă bogăție de nuanțe și cu spectaculoase schimbări de registru de către actori de care ți se face dor atunci când nu-i vezi mai multă vreme. Cristina Modreanu

"Îngropaţi-mă pe după plintă" este un spectacol de teatru adevărat care îţi taie răsuflarea, care reuşeşte performanţa de a te face să îl urmăreşti şi cu un nod de emoție în gât dar şi cu un zâmbet în colţul gurii. E şi dramatic şi comic, e bogat ca viaţa însăşi. La acest moment cred că este cel mai valoros spectacol de teatru din România. Oricum, face parte din categoria acelor opere de artă care ne confirmă de ce Teatrul e un miracol. Într-o lume marcată de kitsch şi concesii făcute gustului maselor, o asemenea producţie e o gură de oxigen. Ne ajută dacă nu să ne revenim, măcar să nu ne smintim definitiv. Răzvana Niță

Spectacolul e copleşitor emoţional, spectatori de toate vârstele şi sexele ies din sală cu lacrimile în barbă, deşi montarea nu are nimic telenovelistic în ea. Sunt lacrimi adevărate pentru o tragedie modernă sută la sută adevărată. O poveste cât se poate de autentică, o dramă umană cu care este imposibil să nu empatizezi. Gabi Lupu

„Îngropaţi-mă pe după plintă”, după romanul dramatizat de Yuri Kordonsky, în regia aceluiaşi artist rus care a mai montat aici trei spectacole de forţă, a avut trei reprezentaţii săptămâna trecută. Şi confirmă încă o dată că tradiţia calităţii există la „Bulandra”. Pentru a se concretiza convingător, propunerea cu care a venit acum regizorul rus naturalizat în Statele Unite avea nevoie de artişti de forţă – de actori de cursă lungă, care să poată crea pe scenă aproape patru ore, de un scenograf care să le traseze spaţiul de joc astfel încât să ajute substanţial la crearea iluziei şi a atmosferei, şi de un sound designer care să înţeleagă şi să poată dezvălui lumea înviată pe scenă de regizor. Dana Ionescu

Kordonskiy construieşte universul din scenă la limita dintre realism şi absurd. Fiecare detaliu din scenografia Ninei Brumşilă, fiecare sunet umple spaţiul, fiecare gest. Monica Andronescu