Ne știm de 100 de ani

Teatrul Bulandra va găzdui marţi, 4 şi miercuri, 5 decembrie a.c.

Spectacolul Ne ştim de 100 de ani în regia lui Ştefan Iordănescu pe un text de Vlad Tăuşance. Spectacolul, având în distribuţie actori ai teatrelor partenere, reprezentative pentru cele patru regiuni ale ţării, interpretează explicit şi metaforic tema Centenarului, spectatorii fiind invitaţi să descopere ce îi uneşte şi ce îi desparte pe români după 100 de ani.

Ne știm de 100 de ani unește patru teatre din patru regiuni istorice

Spectacolul de teatru Ne știm de 100 de ani pune în joc, în regia lui Ștefan Iordănescu, mai multe definiții posibile ale României și românilor, pornind de la un text de Vlad Tăușance. După premiera și spectacolul din 6 și 7 octombrie, de la Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea, spectatorii din Arad, Reșița, Piatra Neamț, Timișoara și București sunt invitați să descopere ce ne unește și ce ne desparte în România centenară.

Spectacolul interpretează tema Centenarului pe mai multe paliere, explicit și metaforic, fără a se feri de umorul critic sau abordări teatrale inovatoare. Distribuția de opt actori susține o desfășurare amplă de personaje și tipologii, actuale și tradiționale, de la provincie la diaspora sau Piața Victoriei. „Vedem Unirea ca pe un proces organic și continuu, un exercițiu de o sută de ani de negociere a așteptărilor, a deziluziilor și victoriilor noastre. Tocmai această diversitate de tonuri și teme a fost provocarea pe care am propus-o echipei care a inclus compoziție muzicală, coregrafie, light și video design, precum și o scenografie complexă” a explicat Ștefan Iordănescu, regizorul și inițiatorul proiectului.

Din distribuție fac parte: Lucreția Mandric și Daniel Beșleagă, actori ai Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, Andrei Cătălin și Andrei Brădean de la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, Ana Maria Cizler și Camelia Ghinea de la Teatrul de Vest din Reșița, precum și Iulia Dinu și Sorin Calotă de la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad.

Textul lui Vlad Tăușance trece în revistă o serie de locuri comune, prejudecăți și ticuri care ne definesc și provoacă identitatea personală și națională, iar clișeele sunt expuse și deconstruite scenă după scenă. „Am vrut ca vocile de pe scenă să sune cât mai natural, cât mai departe de ecourile propagandei vechi și noi. Suntem datori, măcar la o sută de ani, să fim sinceri. Privitul în oglindă este o formă de patriotism!” a declarat acesta.

În această toamnă, Ne Știm de 100 de Ani va putea fi văzut de public la Arad în 1 noiembrie, la Timișoara în cadrul proiectului Dom 100 în 2 noiembrie, la Reșița în 10 și 11 noiembrie, la Piatra Neamț în 17 și 18 noiembrie și București, 4 și 5 decembrie. Producția și turneul sunt rezultatul  unei colaborări fără precedent între patru teatre, din patru regiuni istorice: Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea, Teatrul de Vest Reșița, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, împreună cu Asociația Ataraxia din Râmnicu Vâlcea. Proiectul este co-finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Administrația Fondului Cultural Național și Asociația Culturală Ataraxia Râmnicu Vâlcea

Programul complet al turneului

6, 7 octombrie                   Râmnicu Vâlcea

1 noiembrie                       Arad

2 noiembrie                       Timișoara

10, 11 noiembrie              Reșița

17, 18 noiembrie              Piatra Neamț

4, 5 decembrie                  București

 

Distribuția

de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț: Lucreția Mandric, Daniel Beșleagă;

de la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea: Andrei Cătălin, Andrei Brădean;

de la Teatrul de Vest din Reșița: Ana Maria Cizler, Camelia Ghinea;

de la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad: Iulia Dinu, Sorin Calotă.

 

Echipa artistică

Regia: Ștefan Iordănescu

Text: Vlad Tăușance

Scenografia: Dorotheea Iordănescu

Coregrafia: Lorette Enache

Muzica: Ildiko Fogarassy

Light design: Lucian Moga

Video design: Cristian Ienciu

Asistență dramaturgie: Vera ion

 

Pagina Facebook a proiectului

https://www.facebook.com/NeStimDe100DeAni

Despre regizorul Ștefan Iordănescu

În cei peste 30 de ani de carieră, Ștefan Iordănescu a cucerit aprecierea publicului și a specialiștilor în calitate de regizor sau director la Teatrul Național București, Teatrul Național Timișoara, Teatrul de Stat din Arad, Teatrul Mic București, Teatrul Tineretului Piatra Neamţ, Teatrul Național Târgu-Mureș, Teatrul Național Craiova, Teatrul Bulandra București. Crescut și format într-o familie de artiști, a susținut mereu activ comunitatea creativă națională și regională prin colaborări transfrontaliere, festivaluri de teatru sau turnee internaționale. Este absolvent al I.A.T.C. „I. L. Caragiale” București, secția regie teatru și film, promoția 1985. 

Despre autorul Vlad Tăușance

Format ca jurnalist și om de comunicare, este activ ca moderator, trainer și consultant în strategie.

A debutat în 2012 cu volumul de poezii Legende Urbane apărut la editura Herg Benet, urmat de Saga – bilete la clasa de mijloc, în 2014. 33 de grade, prima sa piesă de teatru, finalistă în concursul Dramacum, a fost pusă în scenă de Ștefan Iordănescu în 2003.

Este implicat în proiecte civice și de activism, incluzând cultura alternativă, dar și programe de sprijin pentru organizațiile neguvernamentale.