LEAR(A)

leara


LEAR(A)
de William Shakespeare

Regia ANDREI ŞERBAN
O nouă adaptare de DANIELA DIMA

Traducere IOANA IERONIM, DANIELA DIMA, ANDREI ŞERBAN

 


Distribuţia:

LEAR MARIANA MIHUŢ
BUFONUL DORINA CHIRIAC
GONERIL RODICA LAZĂR
REGAN EMILIA BEBU
CORDELIA COSMINA STRATAN
EDMUND VIRGINIA MIREA
EDGAR ANA IOANA MACARIA
GLOUCESTER DANA DOGARU
KENT IOANA PAVELESCU
ALBANY MANUELA CIUCUR
CORNWALL MARIA OBRETIN

Decor DRAGOŞ BUHAGIAR

Costume LIA MANŢOC şi NINA BRUMUŞILĂ

Maestru de lumini FLORIN MANU

 

data premierei 29 octombrie 2012

 

„Regele Lear" e o piesă uriaşă şi inepuizabilă. E o piesă care-ţi scapă printre degete, e ca o simfonie de Beethoven. O poţi pune în scenă de zeci de ori şi tot să rămână laturi neexplorate. O refac acum, a doua oară, şi nu pot decât să sper că vom reuşi să o înţelegem mai adânc.

Andrei Şerban
Lear(a), spectacolul lui Andrei Serban, ilustreaza perfect paradoxul marilor creatii teatrale care pun in scena drame sau tragedii dureroase, reusind, insa, sa-si inalte, sa-si innobileze, sa-si insenineze spectatorii.
Alice Năstase Buciuta

Lear(a), spectacolul lui Andrei Serban, ilustreaza perfect paradoxul marilor creatii teatrale care pun in scena drame sau tragedii dureroase, reusind, insa, sa-si inalte, sa-si innobileze, sa-si insenineze spectatorii.

Alice Năstase Buciuta

Pentru că Lear(a) ne umple două ore din viaţă cu sensuri, lacrimi, vise, frânte iluzii, negrăite frumuseţi. Şi nu e doar umplere până la refuz, e forţare a graniţelor timpului, a limitelor actriţelor, a propriilor noastre hotare. Suntem cu toţii luaţi pe sus într-un ritm năucitor, ce nu îngăduie respiraţie, doar aspiraţie, urcăm mereu, lipsindu-ne de făţărnicii, asemenea lui Goneril şi Regan, de ochi, asemenea lui Gloucester, de iluzii, asemenea lui Lear, mereu mai sus, mai pur, lepădând intrigi mărunte, bătălii sângeroase, culori inutile, şi iar mai sus, lăsând în urmă cadavre de oameni şi de sentimente, cu viaţa pe viaţă călcând, spre vârful unde îl găsim pe rege murind în picioare, învăluit în alb şi în lumină, privind-o pe Cordelia cea dintru bun început imaculată (angelicul chip al Cosminei Stratan!) şi înţelegem atunci, din nou, ori poate abia atunci, că adevărul a fost, este mereu acolo, aici, în faţa noastră, sub ochii noştri, epifanie concretă, palpabilă, REALĂ.

Mihai Brezeanu - Un blog de teatru si cinema