TRIUMFUL DRAGOSTEI

aciobanu_ciucur

TRIUMFUL DRAGOSTEI
de Pierre Marivaux

Traducerea şi adaptarea:
Oana Turbatu


 

 

 

a1
a11
a2
a20
a21
a4
a5
a6_popa
a7
a9
aciobanu_ciucur
alazar_voda
aralea4
aralea8
aralea_voda
aralea_zamfirescu_n
avoda
avoda9
avoda_ciucur
avoda_lazar
avoda_lazar66
avoda_lazar_ciobanu
avoda_ralea_lazar
azamfirescu5
azamfirescu_ralea
azamfirescu_voda
voda_ciobanu_lazar
voda_ciobanu_lazar2
voda_ciobanu_lazar3
01/29 
start stop bwd fwd
Phocion
Rodica Lazăr
Hermidas
Anca Androne
Hermocrate
Marian Râlea
Agis
Daniel Popa
Leontine
Manuela Ciucur
Arlequin
Adrian Ciobanu
Dimas
Vlad Zamfirescu

Fotografii realizate de Oana Turbatu

Regia: Alexandru Darie
Decoruri: arh. Octavian Neculai

Costume: Maria Miu
Muzica: Adrian Enescu

Premiera: 13 Noiembrie 2005 în cadrul Festivalului Naţional de Teatru.

O comedie spumoasă, travesti, răsturnări de situaţie,  erotism, senzualitate, capcane pline de umor. Toate în numele iubirii. Un spectacol care face să strălucească în timpurile noastre  o piesă clasică. A stârnit deja aplauzele publicului italian şi interesul criticilor la Milano şi Roma.

Marivaux: in dragoste triumfa minciuna?
Mereu schimbatoarea consistenta si misterul acesteia redate genial in spectacolul lui Darie. Comedia pusa in scena de Alexandru Darie la Teatrul Bulandra din Bucuresti si jucata la Teatrul Valle se numeste "Triumful dragostei". Un titlu asemanator in epoca crestina ar fi fost pana la Marivaux de neconceput. Cuvantul "triumf" reprezinta in sine un scandal. Poate exista oare triumf in viata terestra ? Mai bine spus ce fel de triumf ar fi oare posibil ?

Exista si la Marivaux acelasi sentiment care, mai intai la Diderot si apoi la Sade este evident. Numai ca Marivaux este mai abil decat Sade si mai rafinat decat Diderot. Niciodata nu se va lasa prins asupra faptului si anume acela al palparii reale a unui corp. Este ceea ce il intereseaza cel mai mult, dar in acelasi timp este si ceea ce nu se poate spune. Acel gest, de-o clipa, provoaca - asa cum spunea insusi autorul -, surpriza ("Surpriza dragostei") si mai tarziu chiar triumful.
Dar pentru ca atat surpriza cat si triumful sfarsesc destul de repede, acestea nu sunt altceva decat masca unei frici.

La Marivaux toate echivocurile si inconstantele respectiv minciunile pe care personajele le spun atat celorlalti cat si lor insele (toti eroii lui Marivaux sunt misogini sau mizantropi), nu sunt dezvaluite o data cu dezvaluirea adevarului iluzoriu de la sfarsit, ci printr-o indepartare sistematica de la miezul problemei, prin mereu schimbatoarea consistenta si misterul acesteia. Acest lucru este redat genial in spectacolul lui Darie prin doua elemente scenografice: albul orbitor al decorului si al costumelor (acel alb simuleaza o candoare suspecta) respectiv neintrerupta serie de panouri, cinci la numar, ultima fiind de-a dreptul o oglinda.
Minciuna sau prefacatoria, spune Darie, nu au limite la Marivaux. Insasi minciuna este substanta comediilor sale.

Franco Cordelli - Corriere della Sera,
25 octombrie 2005


O poveste obişnuită pentru teatrul secolelor XVII-XVIII devine una cu accente moderne, prin panerotismul său. Dacă eroina, interpretată cam zgomotos pe alocuri, altfel cu vioiciune şi graţie de Clara Vodă, vrea să ajungă la inima unui tânăr care este elev-captiv la filozoful Hermocrate, nimic n-o împiedică să se prefacă îndrăgostită de acesta, ba şi, deghizată în bărbat, de sora sa, Leontine (Manuela Ciucur). De la început, însă, o vedem pe Phocion aptă să împlinească amorul lesbian, pupîndu-se cu foc cu "asistenta" sa, Hermidas, foarte nervos interpretată de Rodica Lazăr. Putem spune că personajul lui Marivaux, devenit al lui Alexandru Darie, nu are nici un scrupul în a-şi atinge scopul, iar marivaudajul devine joc cinic curat, într-un spectacol plin de haz, unde cel mai şters e pînă la urmă obiectul dragostei eroinei, Agis (Daniel Popa), căci aşa e rolul, dar nici actorul nu prea are sînge-n vine sau nu şi-l pune în mişcare. Diavolii, cei care întreţin mişcarea nebună de pe pe scena de la Grădina Icoanei (Sala Toma Caragiu) sunt Dimas (Vlad Zamfirescu) şi mai ales Arlequin (Adrian Ciobanu). O figură aparte face Marian Rîlea, în rolul filozofului Hermocrate, conceput ca un om în afara vieţii, în fond un impostor, finalmente o victimă a manevrelor tinerei prinţese îndrăgostite, Phocion.
Dincolo de qui pro quo-uri, comedia pune problema morală dacă şi cît este permis pentru a-ţi atinge scopul. Panerotismul este unul dintre mijloacele despre care noi credem că aparţine vremurilor moderne, dar nu e deloc sigur - ba chiar dimpotrivă - că el nu bîntuia şi alte epoci.
Decorurile mişcătoare concepute de Octavian Neculai şi costumele Mariei Miu, care se schimbă şi ele destul de des, devin mai mult decît instrumente ale unei demonstraţii dramatice, am putea spune chiar personaje. Felul în care se îmbracă-dezbracă filozoful trezeşte ilaritatea, caracterizîndu-l odată cu mimica dezlănţuită şi cu muzica bufă care însoţeşte perplexităţile sale. Compozitorul Adrian Enescu a ştiut să răspundă muzical concepţiei regizorului, în construirea unui spectacol plin de imaginaţie, unde fantezia domneşte de la început şi pînă la sfîrşit.
Noul spectacol al Teatrului Bulandra este menit, se pare, să închidă festivaluri: după ce l-a închis pe cel al Uniunii Teatrelor Europene de la Roma, duminică l-a închis şi pe cel naţional. Urmează, de data asta fără să mai închidă ceva, un turneu la Milano, unde Triumful dragostei se va juca pe scena de la celebrul Piccolo Teatro, cel de care este legat numele marelui regizor Giorgio Strehler.

Nicolae Prelipceanu
România liberă, 15 noiembrie 2005

O poveste de iubire obisnuita, aflata undeva la granita comediei dell'arte, care prinde forma unei farse cu accente actuale, plina de gaguri, de jocuri de cuvinte, umor, dar si fior dramatic îsi gaseste o minunata exprimare prin prestatia actorilor Teatrului L.S. Bulandra, provocati de mereu ingenioasa viziune regizorala a lui Alexandru Darie. Eroina povestii, Phocion (Clara Voda, într-un rol interpretat cu dezinvoltura si finete), dornica sa cucereasca un tânar print, Agis (Daniel Popa, într-o partitura mai putin "provocatoare"), crescut în casa filozofului Hermocrate (Marian Râlea, mereu un personaj debordând de umor si talent completate de o mimica inconfundabila), recurge la tot felul de tertipuri (de la travesti la simularea dragostei fata de Hermocrate). Si scopul este atins. Cât de departe se poate merge cu manevrele si cu viclenia pentru a-ti satisface dorintele este, poate, problema pe care ar trebui sa ne-o punem vazând acest spectacol si mai ales ascultand textul. Arlequin (Adrian Ciobanu) si gradinarul Dimas (Vlad Zamfirescu, excelent în acest rol) sunt cele doua personaje pline de haz aflate într-o continua miscare si care completeaza, ba chiar sustin spectacolul prin umor si vioiciune. Atmosfera creata pe scena este una dintre cele mai savurate de spectator, decorurile simple, dar expresive prin mobilitatea lor (gândite de Octavian Neculai), luminile care le pun în valoare si costumele burlesti create de Maria Miu fac din reprezentatie un spectacol în adevaratul sens al cuvântului. Compozitorul Adrian Enescu a fost cel care a reusit sa gaseasca acordurile potrivite povestii de pe scena. "Minciuna sau prefacatoria nu au limite la Marivaux", spunea Darie. Cu siguranta, autorul s-ar fi bucurat sa poata vedea hazul cu care regizorul ilustreaza aceasta afirmatie. Iar spectacolul tocmai va fi oaspete la Milano, la Picollo Teatro. Îi "suspectam" pe creatorii acestuia de aceleasi aprecieri!

Andra Dumitrescu
Saptamâna financiară, 12 decembrie 2005

Foarte surprinzatoare este piesa Triumful dragostei (1732) de Pierre Marivaux, pusa în scena de Alexandru Darie la Teatrul "Bulandra"! N-ai mai zice ca Marivaux face parte dintre autorii usori, apropiati de genul vodevilului. Aici avem un text plin de învataturi, care dezvolta o poveste foarte originala, amestec de commedia dell'arte si A douasprezecea noapte. Ca si în piesa lui Shakespeare, si aici avem o farsa, pe care le-o joaca o printesa (Clara Voda), deghizata într-un tinar chipes, pe nume Phocion, celor doi batrini izolati într-un castel, frate si sora, renumiti ca întelepti, dar care nu cunoscusera dragostea. Dupa ce dragostea triumfa, caci adevaratul triumf al dragostei este sa-i faci si pe ipohondri, si pe ramoliti, si pe nebuni, si pe cei cu inima de piatra sa iubeasca, tinara printesa se va casatori cu un tinar print, Agis (Daniel Popa), care crescuse în casa lui Hermocrate (Marian Rilea). În slujba lui Hermocrate sint mai multe personaje clovnesti, precum valetul Arlequin (Adrian Ciobanu) si gradinarul Dimas, din a carui interpretare Vlad Zamfirescu face un rol memorabil, la întrecere cu Marian Rilea, care ne-a obisnuit cu astfel de creatii în personaje-compozitii, facind din cite un detaliu, cum sint aici ciorapii si papucii prea lungi, sursa inepuizabila de umor. Cei doi au rolul de a-i urmari pe tinerii oaspeti, printesa si însotitoarea sa (Rodica Lazar), deghizati în barbati, pentru a afla cu ce ginduri au venit la curte. Hermocrate este un filosof care a sfidat legile naturii, izolindu-se numai în mistica învataturii, ca sa afle ca a trait degeaba, caci atunci cind descopera jocul dragostei, e dezamagit ca filosofia nu-i mai este de nici un folos. Phocion apare cind în rochii de femeie, cind deghizata în barbat. Asa se face ca Hermocrate se va îndragosti de femeie, iar sora lui (Manuela Ciucur) de barbat. Abia la sfirsit ei afla ca s-au îndragostit de aceeasi persoana, care le-a oferit o lectie de amor.
Toata aceasta poveste shakespeariana, care te trimite cu gindul si la Leonce si Lena, are din partea regizorului o sustinere ingenioasa. Totul se desfasoara într-un decor mobil amintind de spatiile japoneze sau chinezesti, cu nenumarate despartituri, realizate dintr-o serie de panouri din fibra sintetica, semitransparente, care functioneaza dupa principiul jaluzelelor, dar avind si niste brate ca de robot, care le face mobile pe o raza de 360 de grade. Tot acest ansamblu ingineresc de panouri flexibile, montate pe trei rinduri a cite patru panouri, în total 12 panouri, datorat arhitectului Octavian Neculai, constituie un personaj, care rimeaza într-un dans foarte complex si subtil, ca într-un balet mecanic, cu actiunile personajelor. Acest personaj, care permite si efecte de umbre si lumini interesante, este jucatorul în plus, cum se spune în fotbal, martorul direct al spectacolului, care participa din interior la desfasurarea lui. Un alt personaj ingenios este banda sonora, care dincolo de momentele muzicale, foarte inspirate (Adrian Enescu), contine ceea ce as numi latura nastrusnica a spectacolului, punctul si contrapunctul lui sonor, care marcheaza accentele parodice ale acestei suave comedii. Si ca întregul decor semitransparent sa aiba culoare, era nevoie de costumele Mariei Miu, care a realizat o adevarata sarbatoare coloristica, de la albul imaculat al primei parti, care mi-a amintit de un Cymbeline vazut la Globe Theatre, la bogatia din final a costumelor, de un colorit maiestuos, princiar. Ca si cum nu era de ajuns, în ultima scena triumful dragostei se focalizeaza într-un urias panou reflectorizant, care oglindeste miscarea de papusi mecanice a personajelor, ce se resorb în adevarata lor natura, relevind ca ceea ce ni s-a înfatisat pina acum nu a fost decit iluzia lor decupata prin gesturi omenesti si sunete trucate. E ca si cum o oglinda sparta s-ar reface din cioburile ei. Parca am fi în Baletul mecanic al lui Fernand Léger. Exista multa imaginatie consumata în acest spectacol frumos, poetic, si Marivaux poate sa fie încintat, acolo unde este, ca pamintenii de la teatrul "Bulandra" i-au acordat atita atentie.

Grid Modorcea, Tricolorul

Uneori iau nastere stranii alchimii. Spectacole aclamate, cărora li s-au ridicat osanale si care au fost asteptate ca niste capodopere iti lasa un gust amar in gura. "Spectacole mici" pe care nimeni nu ar da doi bani sunt in schimb capabile pur si simplu sa iti taie rasuflarea. Este cazul spectacolului Triumful dragostei prezentat in premiera nationala de Teatrul Bulandra din Bucuresti in cadrul celei de-a XIV-a editii a Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa.
Nu este usor sa obtii succes cu o comedie de Marivaux. Acest lucru nu este usor atunci cand se respecta textul, cand se evita o modernizare la indemana tuturor sau atunci cand spectacolul este jucat in limba romana cu supratitluri in limba italiana. Si, totusi, montarea convingătoare a lui Alexandru Darie reuseste sa-si indeplineasca obiectivul si să cucerească un public entuziast care aplaudă la scenă deschisă timp de cinci minute fără intrerupere..
Alexandru Darie
lasă deoparte trimiterile la contemporaneitate care se pot citi printre randurile textului. Viziunea sa asupra Triumfului dragostei tinde să impace clasicitatea cu modernitatea pentru a reda valoarea profundă a unui text conceput pentru a crea buna dispozitie in randul publicului larg.
Actorii Teatrului Bulandra, cu totii foarte buni, se misca intr-un spatiu non-spatiu, un fel de labirint de-un alb stralucitor ce se transforma rand pe rand in palat, gradină, salon sau dormitor, o ambiantă sugestivă si fascinantă accentuată prin utilizarea minutioasă a luminilor si a sunetelor.
Spectacolul lui Darie este unul complex si coral, un spectacol in care muzica, cantecul, zgomotele si miscările scenice nu sunt rodul improvizatiei, ci rezultatul unui studiu atent in care fiecare parte are un rol in crearea armoniei finale a spectacolului.
Albul dominant este simbolul unei candori inocente care se dovedeste a fi la final mai mult o suprastructura mintală decat o realitate ontologică. Albul devine insă si culoarea perfectă pentru construirea unei realităti in care adevăratul si unicul protagonist este cuvantul, inaintea faptei sau a scopului. Acest lucru presupune o muncă sustinută din partea actorilor, un studiu minutios al exprimării, un calcul perfect al timpilor si al modalitatilor de exprimare.
Rezultatul este un Triumf al dragostei "mic", dar o bijuterie pretioasă a artei teatrale de care trebuie să se tină seama chiar si in Italia.
Asentimentul coral al publicului pentru compania teatrala romană, exprimat prin aplauze la scena deschisă, este poate cea mai bună răsplată pentru o operă realizată cu profesionalism si mare pasiune. Citeşte tot articolul

1 noiembrie 2005
Francesco Lucioli
www.cinemavvenire.it

Trei feluri savuroase

După părerea mea, trei feluri savuroase s-au servit ca antreu, la cea de-a 10 a ediţie a Festivalului de Teatru din Bogota. În primul rând, splendida Eva de Eva la Yerbabuena, o dansatoare şi coregrafă care aduce, cu trupa ei de cântăreţi, dansatori şi chitarişti, un omagiu insolit anilor de aur ai flamenco-ului. Un acvaforte capabil să poarte spectatorul în magia unei grote din Sacromonte ori într-un han sevillan sau, pe alocuri, în atmosfera tulburătoare a unei drame clasice.
Al doilea fel l-a oferit trupa din Moscova cu spectacolul Trei surori de Anton Pavlovici Cehov. Cuvinte mari: Declan Donnellan cu spectacolele lui memorabile: Boris Godunov în 2002 şi Noaptea de Bobotează în 2004. Regizorul reuşeşte să impună, din punct de vedere conceptual şi vizual, o lectură remarcabilă a unui text arhicunoscut, izbutind s-o împrospăteze cu elemente specifice epicii teatrale, fără a pierde din vedere intenţia autorului. Nostalgia faţă de ceva ce pare de neatins - prin păsările albastre ce fâlfâie înlăuntrul nostru - reprezintă nota dominantă a unei montări pline de poezie, în care se evidenţiază o interpetare fără de cusur a fiecăruia dintre protagonişti, delicata simetrie vizuală şi înţeleapta scenografie.
Ultimul fel din acest prim sfârşit de săptămână, şi încă ce mai fel, a avut ca protagonist Teatrul Bulandra din România. Triumful dragostei este o comedie a francezului din secolul XVIII, Pierre Carlet de Marivaux, care, cu o viziune viscerală a cochetăriei amoroase, a scris peste 20 de comedii, al căror argument stă la baza cuvântului marivaudage, un amestec de galanterie, şmecherie şi chiar rafinament erotic. Într-adevăr, în această montare, Alexandru Darie propune publicului un efervescent marivaudage, printr-un spectacol a cărui arhitectură recuperează sensul primordial al teatrului: amuzamentul. Forţa ambianţei e creată prin costumele albe, într-o atmosferă albă şi prin sunete: un repertoriu de zgomote ce subliniază comicul şi o permanentă trimitere la Gluck, marele compozitor de operă, contemporan cu Marivaux. Un permanent climat de subtilitate şi viclenie îi permite spectatorului să pătrundă iute într-un joc teatral plin de ironii la adresa iubirii, puterii şi legăturii dintre aceste noţiuni. Nu trebuie să rataţi acest spectacol oferit de o trupă cu un înalt nivel interpretativ şi cu o disciplină scenică ieşită din comun.
O ultimă înghiţitură: poliţiştii însărcinaţi cu supravegherea paradei inaugurale a festivalului au sosit la faţa locului deghizaţi în mimi şi s-au bucurat de sărbătoarea teatrului ca nişte copii ce sunt. O frumoasă dovadă că manifestările păcii sunt mai tulburătoare decât cele ale războiului.

Fernando Toledo, El Tieompo, 3.04.2006


Merită totul pentru ca dragostea să triumfe

 Teatrul Bulandra din România este unul dintre teatrele care inaugurează Festivalul Ibero-american, cu acest spectacol deopotrivă comedie de moravuri şi de artă. Până pe data de 3 aprilie.
Oare poţi face orice ca să-ţi atingi scopul? Aceasta este întrebarea pe care şi-o pune Triumful dragostei.
Prinţesa Spartei, Aspasia, urzeşte un plan, pentru ca unchiul ei, Leonidas, să-i redea tronul prinţului Agis. În această strategie, ea şi slujnica ei, Corine, se deghizează în bărbaţi.
Prinţesa crede că în felul acesta, va avea mai degrabă acces la prinţ şi la curtea lui. Dar iţele încep să se încurce. Printre dilemele cu care se confruntă Aspasia în drumul ei, este şi necesitatea de a face curte unei femei.
Este piesa scrisă în 1723 de francezul Pierre de Marivaux, putând fi văzută în cadrul Festivalului Ibero-american, în versiunea Teatrului Bulandra din România, trupă care a mai participat deja la alte ediţii ale festivalului din Bogota.
Această montare a Triumfului dragostei vorbeşte despre misterul sentimentelor, despre identităţi multiple şi despre separarea adevăratelor sentimente de falsele iluzii. Scena este un labirint în continuă mişcare, în care descoperim o lume înşelătoare, comedie şi erotism.
Toată povestea se desfăşoară într-un decor mobil şi alb, cu imagini în stil oriental şi costume potrivite cu efectele de lumini şi umbre.


Garanţia calităţii

Numele trupei şi al regizorului oferă garanţia calităţii. Piesa este montată de Alexandru Darie (Bucureşti, 1959), care a realizat de la începutul anilor '80 montări importante, obţinând premii pentru stilul montărilor sale.
Publicul columbian îl cunoaşte de la Festivalul Ibero-american din 1992, când a venit cu Visul unei nopţi de vară (Shakespeare). În 1996 a revenit cu o altă creaţie a aceluiaşi dramaturg englez, Iulius Caesar.
Experienţa lui Darie nu se limitează doar la scenă: el a realizat şi opere, una dintre ele fiind inspirată de Carmina Burana de Carl Orff.
Garanţia o mai oferă şi trupa Teatrului Bulandra, fondată în 1947. Trupa şi-a început activitatea cu nouă actori, printre care se afla şi Lucia Sturdza Bulandra, figură de marcă a teatrului românesc. De atunci Teatrul Bulandra a devenit tot mai important pe plan naţional şi internaţional. În montarea cu Triumful dragostei, distribuţia este alcătuită din Clara Vodă (Focion), Rodica Lazăr (Hermidas) Marian Râlea (Hermocrate), Daniel Popa (Agis), Manuela Ciucur (Leontina) şi Vlad Zamfirescu (Dimas).
Prin această montare, Teatrul Bulandra îi aduce un omagiu unuia dintre cei mai importanţi dramaturgi francezi ai secolului XVIII: Pierre Carlet de Chamblain de Marivaux, pe care unii l-au comparat chiar cu Moliere.
Marivaux a fost un talent prematur. La 17 ani a scris prima sa piesă, care a fost un succes. A început sa scrie romane, după care s-a axat pe comedii, acestea fiind creaţiile lui cele mai importante. Semnalăm, de pildă Jocul dragostei şi al întâmplării şi Falsele coincidenţe. Textele lui sunt marcate de echilibrul între realismul psihologic şi teatralitate, între comedia de moravuri şi commedia dell'arte, lucru obişnuit la autorii francezi.
Cultura y Gente, 30.03.2006